Urzica moartă mov – O buruiană valoroasă – Utilizări, beneficii, contraindicații

Urzica moartă vom este parte a familie mentei și a fost numită așa datorită asemănării sale cu urzica însă nu are nicio legătură cu aceasta. Este o plantă comună, foarte răspândită.

Această plantă este una comestibilă, are o aromă ușor ierboasă și florală iar vârfurile sunt ușor dulci.

Poate fi folosită în supe sau salate, sau se poate amesteca în piureuri. De asemenea, se poate consuma și sub formă de ceai.

Cel mai ușor mod de a folosi această plantă și de a profita la maxim de beneficiile sale nutriționale este de a o include într-un smoothie, împreună cu mango și banane, de exemplu. De asemenea, și ceaiul este o opțiune bună.

Notă: ceaiul de urzică moartă mov, consumat în cantitate mare, are efect laxativ.

Această plantă este foarte hrănitoare, este bogată în vitamina C, fibre și fier iar uleiul din semințe este plin de antioxidanți puternici. Protejează persoanele alergice de infecțiile secundare ale bronhiilor și gâtului, frunzele opresc sângerarea dacă sunt puse pe răni, iar flavonoidele împreună cu vitamina C ajută la întărirea sistemului imunitar și la combaterea infecțiilor. Potrivit cercetărilor, această plantă este eficientă și împotriva bacteriilor E coli și a altora și au fost documentate și proprietățile sale antiinflamatorii.

Mai mult, urzica moartă moc aduce beneficii și albinelor, care o adoră. Această plantă este o specie importantă pentru albine.

Utilizări terapeutice: leucoree, diaree, catar intestinal, epistaxis, afecțiuni urogenitale și inflamatorii ale tractului respirator, dermatoze, varice gambiere, leziuni inflamatorii cutanate, hipertrofie benignă de prostată.

Cum se utilizează?

Infuzie: se amestecă 2 lingurițe de flori și frunze de urzică uscată cu 150 ml apă fierbinte. Se lasă la infuzat pentru 15 minute după care se strecoară. Se recomandă zilnic câte 3-4 căni.

Precauții

Deși este considerată o plantă sigură, în cazul persoanelor care manifestă reacții alergice în urma administrării interne sau externe, se recomandă încetarea consumului și consultul unui medic.